Pițurcă: „Dinamo a întâlnit o echipă greu de bătut!”

Pițurcă: „Dinamo a întâlnit o echipă greu de bătut!
  • Publicat:

Pandurii a ajuns la al doilea joc din acest an cu Dinamo fără înfrângere, la ambele reușite aducându-și contribuția prin golurile înscrise atacantul Alexandru Pițurcă. Dacă în returul sezonului trecut a reușit un gol și o pasă de gol și a adus victoria echipei, acum Pițurcă junior a reușit doar golul egalării. Cu toate că a contribuit la ambele rezultate pozitive în fața celor de la Dinamo și a înscris de fiecare dată Alexandru Pițurcă spune că nu se crede nașul celor de la Dinamo.

Cum e să fi nașul celor de la Dinamo, le-ai dat două goluri în acest an în care n-au reușit să învingă Pandurii?

Nu știu cum e pentru că nu mi-am propus asta. Nu m-a interesat să fiu nașul celor de la Dinamo, așa a fost să fie. Pentru mine cel mai important era să nu pierdem acest meci și să debutăm cu o victorie, conta mai puțin cine înscria. Dar evident că mă bucur că am reușit să le dau două goluri în acest an celor de la Dinamo. Însă repet nu am făcut-o pentru că mi-am propus asta ci mi-am făcut doar datoria față de echipă și asta este cel mai important. Eu îmi propun să dau gol în fiecare meci.

Ai marcat un gol interesant, mingea a avut o traiectorie înșelătoare, te așteptai să intre în poartă după ce lovise bara?

Da. Centrarea lui Vasliache nu mi-a venit la fix ci puțin în spate dar am încercat să dau gol și din acea poziție, nu m-am gândit la altceva decât să dau gol și a fost doar o fracțiune de secundă. Nu m-am gândit nici că am reușit să înscriu dar am văzut că s-a dus mingea în poartă și am simțit o bucurie de nedescris.

Unde alergai după gol, voiai să-l dedici cuiva anume, colegii te-au oprit din cursă cam la jumătate?

Voiam să mă duc spre tribuna oficială dar n-am mai avut putere să mai plec după ce m-au prins din alergare pentru că erau pe mine. Nu voiam să merg la cineva anume, eram fericit și a fost un moment în care nu mă gândeam la nimic anume decât la public și voiam doar să salut spectatorii. Am aflat dar nu i-am auzit că mi-au strigat numele înainte de a da gol pentru că eram concentrat și foarte obosit. Dar mă bucură faptul că le-am făcut această bucurie și că aveau încredere în mine.

Care este secretul revenirii tale după un retur foarte bun, începi iată cu dreptul acest sezon?

Cred că e vorba doar de meciurile jucate, nu aveam meciuri în picioare și continuitate la început. Acum am și se vede probabil în evoluția mea. Jucând am avut șansa să cresc și să-mi revin. A fost vorba și de încrederea pe care mi-a acordat-o Eugen Neagoe și toate astea m-au ajutat să revin la o formă bună.

Crezi că Pandurii a fost peste Dinamo la acest meci sau are Dinamo probleme în debutul acestui tur?

Nu se pune problema așa. Ar trebui să privim lucrurile altfel și să recunoaștem cu toții că Dinamo a întâlnit o echipă Pandurii care este foarte greu dă bătut acasă. Am văzut acum după meci că s-a spus că nu are Dinamo lot de a câștiga acest campionat sau alte răutăți de genul că n-au șanse la titlu. Trebuie să fim realiști și să vedem ce s-a întâmplat la acest meci, faptul că Pandurii este o echipă care este greu de bătut și care poate face surprize așa cum am arătat și în returul campionatului trecut în mai multe jocuri. Eu cred că Dinamo se va bate la campionat pentru că are jucători valoroși în lot. În meciul cu Pandurii, sincer, cred că am fost peste ei ca și ocazii de gol dar rezultatul a fost unul echitabil. Însă după cum am început meciul și la ocaziile ratate eu am avut impresia că puteam să câștigăm. Dar având în vedere faptul că am fost conduși cu 1-0 și am egalat pe final cred că putem fi mulțumiți de rezultat.

Cum vezi echipa ta în acest sezon, va fi Pandurii una dintre echipele care vor conta în lupta pentru titlu, nu neapărat să-l câștige dar să încurce echipele care se bat acolo?

Dar pentru noi nu este un obiectiv să încurcăm numai echipele mari ci toate echipele pentru a obține puncte. Avem program foarte dificil, mergem acum la Timișoara apoi vine Urziceniul, două echipe bune din campionat în fața cărora este foarte greu să iei puncte. Pentru noi e important să câștigăm cu oricine și să nu mai avem probleme și să ajungem pe ultimul loc cum a fost sezonul trecut când nimeni nu ne mai dădea șanse să scăpăm de retrogradare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe din Capitală, familia s-a reunit
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe…
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului:
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului: "Aceasta este…
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i s-a schimbat radical
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram cu 20 de lei
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram cu 20 de lei
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de alt autoturism
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de alt autoturism
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
„Throning
„Throning", noua modă toxică în relaţii. Cum îşi aleg partenerii tinerii din Generaţia Z
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se pare normal?!”
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se…
×